Numele de Sunniva este o formă scandinavă a numelui Sunngifu, care înseamnă, „Darul Soarelui”. Viaţa Sfintei Sunniva a fost scrisă la Mănăstirea din Selje, în jurul anului 1170, în limba latină, fiind cuprinsă în lucrarea Acta Sanctorum.
Sunniva a fost o prinţesă irlandeză creştină, deosebit de frumoasă, fiind de mică crescută în învăţătura creştină. Murind tatăl său, Sunniva preia conducerea regatului, iar vestea despre frumuseţea şi înţelepciunea prinţesei s-a răspândit foarte rapid. Un rege păgân din acele locuri şi-a dorit foarte mult să o aibă de soţie, însă fecioara Sunniva l-a refuzat nu doar pentru faptul că era păgân, dar mai ales pentru că dorea să-şi închine viaţa lui Hristos, Mirele ceresc.
Sunniva părăseşte Irlanda, cu cei mai apropiaţi prieteni ai săi, în trei corăbii fără pânze şi fără vâsle, lăsându-se în voia curenţilor. O furtună desparte cele trei corăbii, una dintre ele ajunge pe insuliţa Kunn, în nordul fiordului Sogne, iar celelalte două corăbii, împreună cu Sunniva ajung pe coasta de vest a Norvegiei, pe Insula Selje. Aici aveau apă proaspătă şi peşte pentru hrană. Neîntâlnind pe nimeni, s-au aşezat în peşterile munţilor din apropiere. Totuşi, locuitorii fiordului din apropiere au descoperit prezenţa străinilor misterioşi, şi-au simţit ameninţate oile care păşteau pe această insulă şi au trimis oameni ca să îi omoare. Sunniva şi cei dimpreună cu ea, bărbaţi, femei şi copii, s-au rugat pentru mântuirea lor iar când păgânii au sosit pe insulă, blocuri mari de piatră au astupat intrarea în peştera care adăpostea pe sfântă şi pe însoţitorii ei.
Mai târziu doi fermieri călătoreau spre Trondheim, capitala de atunci a Norvegiei. Într-o noapte pe când ancorau în apropierea Insulei Selje, au observat o lumină minunată deasupra insulei. Când au ajuns la Trondheim, aceştia l-au înştiinţat pe regele creştin Olav Trygvasson. Noul rege şi Episcopul Sigurd au înţeles că este o minune a lui Dumnezeu şi s-au interesat de Insula Selje, iar în anul 996 au ajuns pe insulă unde au găsit peştera care adăpostea moaştele Sfintei Sunniva. Când au dat la o parte pietrele, trupul ei era întreg încât părea că doarme. Alături de sfintele ei moaşte erau numeroase oseminte bine mirositoare. Regele Olav Trygvasson a ridicat un paraclis în faţa peşterii şi o biserică mai jos, iar mai târziu, a fost întemeiată o mănăstire.
Sfânta Sunniva a devenit protectoarea coastei de vest a Norvegiei, iar Selje a fost transformată în scaun episcopal pentru zona Gulating. În 1170 scaunul episcopal a fost transferat la Bergen, împreună cu moaştele Sfintei Sunniva care au fost depuse în Biserica Mântuitorului Hristos, pe 31 august 1170, de către Episcopul Pål. O parte din sanctuar a rămas pe insulă, iar mai târziu, monahii benedictini s-au mutat pe insulă, venind probabil din Anglia. Încă înainte de reformă, mănăstirea a fost mistuită de un incendiu, fiind abandonată în cele din urmă. Ruinele ei se pot vedea şi astăzi.
În timpul incendiilor din 1170-1171 şi 1198 care a avut loc în Bergen, moştele Sfintei Sunniva au fost luate din biserică şi aşezate lângă flăcări. Acestea au oprit înaintarea focului, iar Sfânta Sunniva a fost cinstită şi ca ocrotitoare de incendii şi epidemii. Din nefericire, după Reforma protestantă din Norvegia, moaştele sfintei nu se mai ştie unde au fost depuse.